Hoteluri Croatia, cazare Croatia, Croatia, Muntenegru


Cazare Croatia, Hoteluri Croatia


Cazare Croatia si Muntenegru


     Situata in nord-vestul Peninsulei Balncanice, pe tarmul Marii Adriatice, Croatia reprezinta o destinatie inedita de vacanta, atat datorita statiunilor sale situate de-a lungul coastei Marii Adriatice si a numeroaselor insule, cat si a oraselor medievale de pe coasta, ce fac posibila practicarea turismului cultural. In topul celor mai populare destinatii turistice din intreaga lume, Croatia ocupa locul 18, fiind astfel dovedit potentialul turistic crescut al acestei tari, care se remarca prin marea nepoluata si prin cele 116 plaje premiate cu steag albastru.

      Prima statiune din Croatia a fost Opatija, deschisa la jumatatea secolului al XIX-lea, care a devenit pana in anii 1890 una dintre cele mai importante statiuni balneare din Europa. Astazi, turistii care aleg sa isi petreaca vacanta in Croatia se pot bucura de orase venetiene incarcate de istorie si de traditie, iar astazi mai pot fi admirate in Croatia monumente istorice de o valoare inestimabila, ce s-au conservat foarte bine, in ciua trecerii timpului. De asemenea, in Croatia exista peste o mie de insule si insulite, ce formeaza Croatia insulara, 48 dintre acestea sunt locuite permanent, iar cele mai mari insule sunt Krk si Cres.

      O zona turistica din Croatia este Istria, ce cuprinde peninsula Istria cu  frumoasele sale privelisti, printre atractiile acestei zone aflandu-se orasele Pula, Umag si Novigrad, iar regiunea Kvarner din Croatia impresioneaza prin formatiunea muntoasa Gorski Kotar si prin statiunea Opatija. Regiunea care cuprinde majoritatea celor 1000 de insule din Croatia este Dalmatia, aceasta fiind impartita in Dalmatia de Nord, Dalmatia Centrala si Dalmatia de Sud. In Dalmatia de Nord, turistii pot vizita porturile construite in stil venetian, alaturi de atractiile naturale deosebite, iar in Dalmatia Centrala se remarca prin zona cu o cultura si o istorie bogate.

        In Dalmatia de Sud din Croatia turistii pot vizita orasul Dubrovnik, considerat cel mai frumos oras de pe coasta Marii Adriatice, alaturi de insula Mijet, cu lacurile sale gemene si Korcula, acesta fiind locul in care s-a nascut Marco Polo. Fara indoiala, Croatia impresioneaza prin locurile sale spectaculoase si incarcate de istorie, motiv pentru care poate fi vizitata atat pentru marea sa limpede si plajele sale frumoase, cat si pentru atractiile turistice istorice si lanturile de munti stancosi, fiind astfel potrivita pentru persoanele care doresc sa se bucure de mare, dar si de munte.

         In ceea ce priveste bucataria Croatiei, aceasta ofera o gama variata de preparate culinare, a caror diferente in functie de regiuni sunt cunoscute inca din vremurile Proto Slavice. Astfel, bucataria de coasta Dalmatiei este influentata de cea greaca, romana si mediteraneana, iar bucataria traditionala a Istriei ii cucereste pe turistii care viziteaza aceasta zona a Croatiei. Astfel, printre preparatele culinare intalnite in Croatia se remarca cascavalul din Pag, Lika, pestele sarat, maslinele, sunca dalmata si vinurile deosebite, din zonele viticole Istria, Ilok, Dakovo si Peljesac.

          Incepand cu data de 01.07.2013, Croatia a devenit al 28-lea stat membru al Uniunii Europene, iar odata cu intrarea in Uniunea Europeana, Croatia ofera tarife de roaming mai mici in telefonia mobila. Totodata, in Croatia exista obiective inscrise pe lista patrimoniului mondial UNESCO, precum centrul istoric al orasului Dubrovnik, Orasul Vechi Trogir, Catedrala Sf. Iacob din Sibenik, Biserica Euphrasius si centrul istoric din Poresc, Palatul lui Diocletian si centru istoric al orasului Split si Parcul National Plitvice.

          Asa cum este firesc pentru un stat dezvoltat din punct de vedere turistic, Croatia ofera numeroase unitati de cazare, ce se remarca prin serviciile si facilitatile pe care le ofera, cat si prin conditiile de cazare, iar turistii care viziteaza Croatia se pot bucura de frumusetea acestei tari din Peninsula Balcanica, care ii va cuceri cu farmecul sau aparte.

hoteluri gasite,    ordoneaza dupa:      

Hotel Sol Melia Coral Umag

Hotel Sol Melia Coral***** este o unitate de cazare din orasul Umag, ce a fost renovata in anul 2008 si impresioneaza prin stilul original croat Art DEco. De asemenea, acest hotel face parte din lantul hotelier Sol si ofera clientilor sai un restaurant cu specific traditional, alaturi de...

Hotel Grand Villa Argentina Dubrovnik

Grand Villa Argentina***** este o unitate de cazare de 5* din Dubrovnik, ce impresioneaza prin arhitectura sa cu totul speciala, cat si prin calitatea serviciilor si facilitatilor pe care le ofera. Astfel, in cadrul acestui hotel, clientii se pot bucura de un Centru Wellness ce isi incanta clientii...

Hotel Croatia Cavtat

Hotelul Croatia***** este o locatie potrivita pentru a petrece un sejur de exceptie la mare in Croatia, ce impresioneaza prin peninsula linistita pe care este situat, ce ofera o vedere impresionanta catre Marea Adriatica si catre orasul Cavtat. De asemenea, acest hotel este inconjurat de o vegetatie bogata,...

Hotel Splendid Conference & Spa Resort Becici

Hotelul Splendid Conference & Spa Resort*****  face parte din "Great Hotels of The World, ce cuprinde hoteluri si resorturi de lux clasificate la 5 stele, care impresioneaza prin facilitatile si standardele inalte cu care isi intampina clientii. Inaugurat la data de 13.07.2006, Hotelul Splendid Conference & Spa Resort***** a fost...

Clasificare hoteluri
Hoteluri 2 stele (1)
Hoteluri 3 stele (62)
Hoteluri 4 stele (57)
Hoteluri 5 stele (10)
Distanta fata de plaja
Pana in 50 m (83)
Intre 51 si 100 m (15)
Intre 101 si 200 m (10)
Intre 201 si 300 m (9)
Intre 301 si 500 m (5)
Mai mult de 500 m (3)
Tip unitate
Hotel (127)
Apartament (3)
Facilitati Hoteluri
Wi-Fi (34)
parcare (118)
receptie (122)
restaurant (128)
lift (12)
terasa (81)
room service (13)
lobby bar (13)
living (1)
salon (9)
garaj (6)
bar (96)
seif (9)
snak bar (4)
bar la piscina (9)
beach bar (7)
spalatorie/curatatorie (12)
sala de conferinte (55)
activitati de relaxare (7)
Centru Spa & Wellness (50)
baie turceasca (11)
jacuzzi (26)
solar (11)
sauna (55)
masaj (51)
coafor (20)
tratamente corporale (21)
beauty salon (20)
loc de joaca pentru copii (17)
mini-club (6)
disco/club (5)
animatie (6)
plaja privata (25)
cazino (6)
Centru tratamente balneologice (1)
crama (1)
incalzire centrala (3)
depozit bagaje (1)
baby cot (1)
gratar (1)
curte (8)
transfer aeroport (1)
Facilitati Camere
grup sanitar propriu (128)
uscator de par (48)
TV (50)
telefon (96)
minibar (97)
seif in camera (48)
aer conditionat (94)
balcon (46)
baie cu cada (34)
internet wireless (41)
mobilier nou si modern (1)
baie cu dus (41)
TV-Satelit (60)
TV LCD (10)
cablu TV (18)
DVD-Player (1)
birou (4)
radio (2)
paturi twin (65)
pat matrimonial (68)
terasa (5)
frigider (2)
internet prin cablu (1)
halat de baie & papuci (4)
chicineta (3)
climatizare (4)
incalzire centrala (5)
Activitati sportive
fitness (51)
aerobic (2)
piscina exterioara (75)
piscina interioara (41)
piscina pentru copii (15)
aquapark (2)
mini-golf (11)
teren de tenis (31)
masa de tenis (23)
biliard (8)
bowling (7)
volei pe plaja (9)
inchiriere biciclete (5)
teren de basket (5)
teren de sport (4)
teren de fotbal (4)
polo acvatic (1)
plimbari cu barca/vaporas (2)
Tipuri Hotel
Plaja/Malul marii (130)
Romantic/Luna de miere (77)
Relaxare/Wellness & Spa (60)
Familie (63)
Buget/Excursionisti (19)
Hotel de Lux (27)
Excursie in oras (106)
Magazine (1)
Afaceri (64)
Sporturi (8)